Confucius
a fost acela care prin preceptele sale a condus la accentuarea eticii ca
trăsătură distinctă a culturii chineze. Învăţăturile confucianiste, înrădăcinate
în mentalul chinezilor, au dominat comportamentul în societate, au influenţat
definitoriu istoria şi cultura. S-au accentuat interesele de grup în
detrimentul celor personale şi a apărut nevoia de perfecţionare a individului
cu scopul de a se pune în slujba comunităţii.
În
domeniul politicii şi al guvernării, preocuparea gânditorilor chinezii s-a
îndreptat mai mult spre principiile morale decât spre formele politice. Valoarea
unei guvernări este dată de trăsăturile morale ale conducătorilor și, de aici,
conștientizarea de către aceștia a nevoii de avea alături oameni valoroși fără
de care nu ar fi putut ridica societatea chineză la un nivel superior de
dezvoltare în multe etape ale istoriei. Așa s-a întâmplat în Tang, așa s-a
întâmplat în Song. De aceea, primul capitol al cărții de față este dedicat
celor mai însemnați împărați și sistemului lor de guvernare. Între cele două
dinastii au existat cincizeci și trei de ani de haos, dar aceasta nu a
împiedicat spiritul chinez să se revigoreze și să regăsească drumul spre
progres. Intelectuali prin excelență, caracterizaţi prin toleranţă şi umanism,
împăraţii se puteau ocupa în aceeaşi măsură de literatură, politică, filosofie.
Prosperitatea statului chinez a fost premiul pentru atitudinea lor înţeleaptă
şi pacifistă. (din capitolul final)
No comments:
Post a Comment