Fragment din volumul „Momente istorice” - cap. „Suveranul Luminilor și Inel de Jad”

SUVERANUL LUMINILOR

ȘI INEL DE JAD
 

Citisem despre Yang Guifei în diferite lucrări de specialitate având ca temă istoria Chinei şi, ajungând la perioada dinastiei Tang (618-907), am fost contrariată de soarta unui imperiu greu încercat din cauza implicării unei femei frumoase şi inteligente. Considerată ca nefastă, influenţa acesteia a condus la pierderea autorităţii împăratului şi la o criză a statului. Cum a fost posibil ca un mare om de stat să scape frâiele imperiului său după treizeci de ani de domnie este o întrebare pe care oricine şi-o poate pune, căutând răspunsul în paginile istoriei sau, poate, doar în... psihologia umană.

Li Longqi, cunoscut sub numele postum Xuanzong (712-756) a pus capăt loviturilor de palat ulterioare morţii uzurpatoarei Wu Zetian, aducându-l pe tronul imperial pe tatăl său, prinţul Li Dan (împăratul Ruizong), în anul 710, apoi preluând el însuşi puterea în 712. Perioada 710-755 a rămas în istorie drept cea mai strălucitoare din epoca Tang şi aceasta s-a datorat împăratului Xuanzong. Mintea sa luminată, pătrunsă de învăţăturile confucianiste şi modelată de cultura şi dragostea pentru frumos a condus statul chinez pe drumul prosperităţii. Implicându-se în toate treburile interne şi externe, autoritatea sa, îmbinată cu însuşirile deosebite, s-a răsfrânt asupra administraţiei, finanţelor, justiţiei, economiei, schimburilor comerciale, culturii. Punând accent pe educaţie şi pe formarea oamenilor competenţi, a avut în vedere o perfecţionare permanentă a acestora, ceea ce presupunea acumularea de cunoştinţe în domenii variate şi dezvoltarea talentelor artistice. El însuşi, poet şi muzician, a încurajat artele, poezia ajungând la apogeu în timpul său, numeroşi poeţi scriind versuri ale căror ecouri au străbătut veacurile, transformându-i în nemuritori. Şi totuşi, la un moment dat, imperiul a pornit pe o pantă descendentă după intrarea lui Yang Yuhuan - Inel de Jad în viaţa suveranului ca favorită imperială, purtând titlul de Guifei. Autoritatea imperială a scăzut odată cu creşterea influenţei acesteia, având drept urmare încheierea unei domnii de excepţie şi moartea frumoasei femei.

Vajnicul împărat a adus neajunsuri imperiului datorită unei iubiri fără margini, a unei iubiri adevărate, pentru că numai o asemenea iubire ar putea îndreptăţi comportamentul unei personalităţi de calibrul lui Xuanzong. Poate că după ce mintea sa clocotise incandescent în căutarea soluţiilor pentru ridicarea imperiului la un nivel spectaculos, iar inima îi bătuse doar pentru asigurarea prosperităţii poporului, venise timpul ca mintea şi inima să se odihnească alături de femeia pe care o iubea. Este dificil de opinat ce s-ar fi întâmplat în imperiu dacă întâlnirea celor doi nu ar fi avut loc, probabil că s-ar fi continuat drumul înfloririi sub toate aspectele, dar este doar o speculaţie, răspunsul izbindu-se de propria inutilitate, lăsând loc doar curiozităţii fireşti a celui incitat să „scormonească” printre filele istoriei. Ceea ce se ştie cu exactitate este că un împărat s-a îndrăgostit, iar acest fapt a afectat înfăptuirile de până atunci şi a avut repercursiuni în viitor. Nimeni şi nimic nu-l puteau obliga să întreprindă ceva împotriva voinţei sale, aşadar singura explicaţie privind influenţa femeii de o frumuseţe neasemuită constă în faptul că o iubea, iar iubirea se integrase fiinţei sale interioare, copleşind-o, invadând-o, nelăsând loc pentru altceva. Poate că unii ar numi această iubire slăbiciune, dar de ce ar fi slăbiciune un sentiment care aduce împlinire şi momente de maximă bucurie?! De ce nu s-ar putea spune, clar şi răspicat, că a fost doar iubire, acea iubire după care mulţi tânjesc, uneori cerşind sau implorând, alteori căutând-o întreaga viaţă, mulţumindu-se doar cu firimituri sau renunţând, alunecând în frustrare şi însingurare. Xuanzong s-a lăsat în voia sentimentelor sale după o viaţă dedicată imperiului. El a dovedit că iubirea nu are vârstă, înţelegând, poate, că venise timpul să trăiască şi ca om, nu numai ca principe. Aşadar, s-ar putea opinia că iubirea lui a fost cauza problemelor din imperiu şi nu femeia Yang Guifei.

Toate aceste reflecţii mi-au străbătut mintea în momentul lecturării unui volum semnat Mugur Danissim, apărut în anul 1991 la editura Qilinul din Jad, o editură care a publicat numeroase lucrări având ca tematică aspecte legate de cultura şi civilizaţia chineză, traduse de sinologii Constantin, Mira şi Adrian Daniel Lupeanu. Lao Zi şi Confucius, Cartea schimbărilor, Confucius. Frânturi de conversaţie-o enciclopedie a vieţii, Cartea adevărată a vidului şi a supremei virtuţi sunt doar câteva exemple de volume de o deosebită importanţă pentru cunoaşterea gândirii chineze, iar Însemnarea călătoriei spre vest este o operă inestimabilă constituind traducerea romanului Xi You Ji al celui mai mare romancier al dinastiei Ming, Wu Chengen.

Pe parcursul a douăsprezece capitole, autorul microromanului istoric Concubina imperială Yang Yuhuan Inel de Jad, ne propune o călătorie prin lumea chineză a secolului al VIII-lea, începând cu prezentarea contextului istoric în care s-a consumat povestea de iubire dintre frumoasa Yang Guifei şi împăratul Xuanzong. Cei mai puţin familiarizaţi cu istoria Chinei au prilejul „de a face cunoştinţă” cu Suveranul Luminilor, numit şi Remarcabilul Misterelor, și vor reuși să-şi formeze o părere despre cel care a adus statului chinez o măreţiei uimitoare, dar şi despre un om care a iubit. „Remarcabilul Misterelor avea simţul guvernării, servindu-se de oameni capabili. Ştia să fie bun şi ferm, drept şi indulgent cu supuşii, el însuşi purtându-se simplu, cu grijă şi respect. De la Confucius învăţase că purtarea fiecărui om este măsura numelui său”. El a fost acela care a hotărât „destinele a mii şi milioane de oameni, înălţându-i la bunăstare şi civilizaţie ori împingându-i pe panta cea necruţătoare a pieirii”.

Credinţa chinezilor din acele vremuri în semne prevestitoare nu este nici ea neglijată, conferind volumului un plus de farmec. Cerul întunecat, aducând ninsoarea în plină zi de vara, a marcat momentul naşterii viitorului împărat, iar în visul mamei, Steaua polară a coborât pe acoperişul casei. Toate acestea au fost tălmăcite de un călugăr taoist ca prevestind măreţia lui Li Longqi. La naşterea viitoarei concubine imperiale, în al şaselea an al domniei Suveranului Luminilor, părinţii vor fi uimiţi de flăcările desprinse din cer, oprite la capătul patului lor şi, apoi, curmate de un tunet care a zguduit pământul.

Aflată, aşadar, sub un semn prevestitor, considerat nefast de către mamă şi favorabil de către tată, Inel de Jad, numită în acest fel pentru „părul cârlionţat şi pielea fină, străvezie ca jadul rozaliu”, devine repede vestită pentru frumuseţea fără pereche. Remarcabilul Misterelor o cheamă la Curte pentru a fi favorită pentru al optsprezecelea fiu al său, Li Mei – prinţul Shou. Autorul ţine să precizeze, pe bună dreptate, că în anul 735, la vârsta de şaptesprezece ani, destinul frumoasei şi ambiţioasei Inel de Jad se hotărâse, următoarele capitole fiind dedicate ascensiunii şi apoi morţii aceleia care avea să ocupe definitiv inima şi mintea marelui împărat. Apariţia ei prima dată la Curte, ca o flacără, îmbrăcată în roşu, în faţa prinţului, face o impresie puternică, accentuată ulterior prin dovedirea talentelor artistice şi prin purtarea ireproşabilă.

După patru ani, înconjurată de admiraţie şi iubire, este selectată de suveran ca preoteasă taoistă sub numele Tai Zhen – Adevăr Suprem. Își însuşește învăţăturile taoiste, câştigă înţelepciune, se dezvoltă spiritual și ajunge cea mai renumită dintre toate preotesele taoiste. Făcând dovada unei femei peste care timpul nu trecuse decât pentru a-i desăvârşi calităţile, devine concubină imperială şi cucereşte pentru totdeauna inima împăratului. După cum scrie autorul, la începutul iubirii lor, Xuanzong i-ar fi dăruit un ac de păr din aur pur încrustrat cu phoenicşi şi o cutiuţă din sidef bătută cu pietre scumpe având pe capac dragoni, ca semn al dragostei şi al uniunii dintre ei (phoenixul reprezentând simbolul împărătesei, iar dragonul, al împăratului). Menţionarea acestui dar poartă în el încărcătura romantică şi emoţionantă a unei semnificaţii care va fi dezvăluită în finalul volumului.

Paginile următoare relatează dragostea dintre cei doi şi îndepărtarea voită a suveranului de la treburile imperiului, iubirea îndemnându-l să petreacă foarte mult timp cu favorita sa. În opinia autorului, atitudinea Remarcabilului Misterelor se explică prin nesiguranţa pe care o simţea referitoare la capacitatea de a iubi a unei concubine, ceea ce l-a determinat să facă totul pentru a-i câştiga iubirea. Xuanzong „s-a transformat dintr-un om de stat energic şi sigur pe sine, năpraznic cu potrivnicii, într-un împărat extravagant şi arzând de patimă pentru o femeie”. Iubirea pentru Yang Guifei i-a cuprins inima, ocupându-i zilele şi nopţile, înlocuind orice alte aspiraţii, fiindu-i suficiente realizările din cei treizeci de ani de domnie de dinainte de a o numi pe Inel de Jad ca favorită. Îi încredinţează conducerea lui Li Linfu, apoi lui Yang Guochong, vărul femeii iubite, și se dedică plăcerilor şi distracţiilor, având drept urmare apariţia unor probleme grave în imperiu. Cei delegaţi să exercite puterea imperială subminează statul și îl aduce în cele din urmă la ruină, în timp ce Inel de Jad dovedeşte prin fapte şi atitudine că a deţine puterea înseamnă a dezvălui faţa ascunsă a omului care nu de multe ori este bună şi nobilă. Simplitatea, blândeţea, modestia sunt înlocuite cu aroganţa şi pretenţiile exagerate. Vanitatea ei atinge cote maxime, reuşind de fiecare dată să obţină ce îşi dorea, să satisfacă toate cerinţele rudelor şi prietenilor… Şi, totuşi, împăratul o prefera pe ea dintre toate cele trei mii de neveste şi concubine. Capricioasă, aprigă, schimbându-şi des dispoziţia, hotăra destine. Ca exemplu, supărarea ei era atât de mare încât nimeni nu-i stătea în cale dacă nu i se aduceau fructele lizhi la momentul îngemănării zilei cu noaptea. Caii, schimbaţi în mare grabă, alergau două mii de kilometri pentru a satisface capriciul frumoasei. Familiile care până atunci îşi doreau băieţi, singurii consideraţi capabili pentru a aduce faimă familiei, şi-au schimbat dorinţa, constatând că şi fetele aveau capacitatea de a obţine clanului mari avantaje.

Dar, la un moment dat, după cum scrie autorul, apare în viaţa favoritei imperiale un tânăr tătar, An Lushan, zis şi Muntele, care, impulsionat de ambiţia de a parveni, consideră potrivită o relaţie cu Inel de Jad. Deşi nu simte nimic pentru frumosul tătar, aceasta cade în capcană, fiind îndemnată doar de „o atracţie carnală în care se întregeau una pe alta frumuseţea delicată cu virilitatea tătarului”. An Lushan, adoptat de Xuanzong, avansează pe scara socială, devine prinţ şi obţine, la doar treizeci şi cinci de ani, unul dintre cele zece posturi de guvernatori militari. Pusă la cale de prim-ministrul Yang Guochong, manevra îndepărtării de la Curte are drept scop sădirea în sufletul fiului adoptiv a urii faţă de suveran.

Trecând repede peste pasiunea pe care i-o trezise An Lushan, Yang Guifei înţelege că doar un singur bărbat îi ocupă inima – bătrânul împărat. În Ziua Iubirii, după zece ani de când se aflau unul lângă celălalt, cei doi îşi jură iubire în faţa aştrilor Vega şi Altair, Ţesătoarea şi Păstorul – spirite ale iubirii – un tablou sensibil prin care, cu siguranţă, autorul a urmărit emoţionarea cititorului, pus în faţa unei mari iubiri încheiate în mod tragic. În contextul nemulţumirilor cauzate populaţiei de nedreptăţile, corupţia, specula din timpul guvernării prim-ministrului Yang Guochong, în noiembrie 755, An Lushan porneşte un atac în fruntea a cincizeci de mii de soldaţi, cu intenţia de a schimba dinastia. Este momentul de cotitură în istoria Chinei, conducând la schimbări majore şi, în cele din urmă, la sfârşitul dinastiei Tang. Cel care nu de mult se bucurase de întreaga încredere a Suveranului Luminilor, traversează Fluviul Galben şi se proclamă împărat la Luoyang. Prim-ministrul este decapitat în acelaşi timp cu surorile favoritei imperiale. Potrivit relatării din microroman, Inel de Jad se sinucide pentru a oferi „liniştea împăratului care o ridicase atât de sus şi pe care îl iubea în aceste clipe mai mult ca niciodată”. Ea moare împăcată, având în minte afirmaţia suveranului că „nu greşise când o aşezase pe ea mai presus de treburile de stat şi, că, dacă ar lua-o de la început ar acţiona la fel”…

S-a sinucis sau nu Yang Guifei? A fost sau nu ucisă de un eunuc, după cum scrie în alte lucrări? Istoria este pigmentată cu enigme, probabil că şi modul în care a murit concubina imperială reprezintă una dintre ele.

Microromanul se încheie sub semnul romantismului, îmbinat cu preceptele taoiste, întărește ideea unei iubiri eterne, care „va rămâne ca o pildă, modelând inimile” oamenilor viitorului. Spiritul unui învăţător taoist intră în lumea nemuritorilor unde o întâlnește pe Inel de Jad, care îi arată cele două cadouri primite odinioară de la împărat – acul de păr şi cutia de sidef, gajuri ale iubirii. Ea le rupe în două, păstrează o jumătate pentru ea, iar cealaltă jumătate o trimite stăpânului inimii sale atât în viaţă, cât şi după moarte. Îi împărtăşeşte învăţătorului taoist jurământul făcut în secret în seara liniştită din Ziua Iubirii: „Noi, Li Longqi, Fiul Cerului peste acest pământ, Suveranul Luminilor, şi Yang Inel de Jad, concubină imperială, cu iubire omenească ne-am legat unul de altul şi nu ne vom mai despărţi în veci…”

Poate că undeva, pe pământ sau în ceruri, cei doi se află acum împreună. Cert este că iubirea lor a străbătut veacurile, a rămas aceeaşi, neschimbată. „Iubirea lor va fi eternă aşa cum juraseră.”